Banii țării noastre, în pericol: semnal grav de alarmă tras de la vârful unei instituții de forță pentru finanțe

de: Alexandru Puiu
11 05. 2023

Banca Națională a României (BNR), este una dintre instituțiile care au abilitățile necesare și competența de a se pronunța pe probleme legate de finanțe și buget, iar semnalele pe care aceasta le dă în ultima perioadă sunt de natură să ne îngrijoreze.

În cel mai recent raport al său, BNR trage un semnal de alarmă cu privire la situația execuției bugetare din primele luni ale anului.

Din nefericire pentru noi, programul de încasări fiscale al ANAF nu a fost atins, iar situația bugetară mai are de suferit, pe de altă parte, și din cauza execuția fondurilor UE mult sub programul prevăzut în buget.

De altfel, asupra economiei noastre naționale continuă să planeze o serie de factori de risc deloc de neglijat, conform analiștilor din cadrul BNR, iar mari pericole vin, de exemplu, din cauza războiului din Ucraina.

Ce se întâmplă, de fapt, cu banii de la buget ai României. Acolo sunt toți banii noștri

„Incertitudini și riscuri însemnate la adresa perspectivei activității economice, implicit a evoluției pe termen mediu a inflației, continuă să genereze războiul din Ucraina și sancțiunile asociate, iar altele decurg din turbulențele în sistemele bancare din SUA și Elveția, ce ar putea exercita efecte adverse în principal prin afectarea economiilor statelor dezvoltate și a costurilor de finanțare în Europa Centrală și de Est.

Incertitudini și riscuri crescute sunt asociate însă conduitei politicii fiscale, date fiind, pe de o parte, ținta de deficit bugetar stabilită pentru 2023 în vederea continuării consolidării bugetare în contextul procedurii de deficit excesiv și al majorării semnificative a costului finanțării, și, pe de altă parte, caracteristicile execuției bugetare din primele luni ale anului, precum și seturile de măsuri de sprijin aplicate ori prelungite în 2023, într-o conjunctură economică și socială dificilă pe plan intern și global, cu potențiale implicații adverse asupra parametrilor bugetari finali”, notează BNR.

Conform aceluiași raport, absorbția fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU, este condiționată de îndeplinirea unor ținte și jaloane stricte în implementarea proiectelor. Ea este însă esențială pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziției energetice, dar și pentru contrabalansarea, cel puțin parțială, a impactului contracționist al șocurilor pe partea ofertei, amplificat și de înăsprirea condițiilor economice și financiare pe plan internațional.